O femeie în vârstă de 71 de ani a fost accidentată mortal de o autoutilitară pe drumul național Suceava-Botoșani, în dreptul intersecției cu drumul spre aeroport. Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 11.50 iar bătrâna a fost declarată decedată aproximativ o oră mai târziu, la Spitalul Județean Suceava. Din primele cercetări ale polițiștilor rutieri rezultă că femeia, Didina Sîrghie, din Plopeni, s-a angajat în traversare fără a se asigura, moment în care a fost acroșată de o autoutilitară Ford Tranzit, condusă dinspre Botoșani spre Suceava de Sorin Ursachi, în vârstă de 48 de ani, din comuna Verești. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, care a preluat-o pe bătrână în stare foarte gravă.În urma accidentului s-au creat blocaje pe ambele sensuri ale DN29 Suceava – Botoșani. Șoferul implicat în accident a fost verificat cu etilotetsul, rezultând alcoolemie 0.
Comentarii