Doi şoferi s-au ales cu dosare penale duminică seară după ce au fost surprinşi băuţi bine la volanul maşinilor.

La ora 22.00, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a oprit pentru control, pe DJ 208 A din comuna Udeşti, un autoturism condus de un localnic de 42 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeaşi seară, la ora 20:05, o patrulă din cadrul Poliţiei MunicipiuluiSuceava a oprit pentru control, pe DN 29din orașul Salcea, autoturismul condus de un localnic de 51 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,87mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cauze s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, se precizează în comunicatul poliţiei.