Un copil în vârstă de patru ani a fost accidentat de o maşină după ce a traversat strada în fugă şi fără să se asigure. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 16.20, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, pe raza comunei Cornu Luncii, un bărbat de 61 de ani din județul Buzău a surprins și accidentat un minor de 4 ani, din comuna Forăști, care se deplasa alături de mama sa pe partea opusă și care s-a angajat în fugă în traversarea drumului, fără să se asigure, prin loc nemarcat și nesemnalizat cu trecere pentru pietoni.Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.