USV inițiază o serie de acțiuni pentru susținerea brevetării europene a invențiilor sucevene, începând cu evenimentul de informare și formare intitulat „Brevetul European – Masă rotundă și Atelier de lucru”, ce se va desfășura în data de 17 aprilie 2019, în cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, corp D, Amfiteatrul „Dimitrie Leonida”, începând cu ora 13:00.Programul manifestării include, într-o primă parte, o masă rotundă în cadrul căreia va fi dezbătut dualismul cercetare deschisă – cercetare protejată, cu care se confruntă în prezent mediul academic internațional. Pe de o parte, a crescut constant presiunea „Publish or Perish”, la care este supusă comunitatea universitară atât pentru finanţarea instituţională sau de proiect, cât şi pentru promovarea în carieră, fapt ce implică prezentarea deschisă a rezultatelor cercetării pentru a putea fi disponibile oricărei persoane sau companii interesate. Pe de altă parte, așteptările societății se îndreaptă tot mai mult către o valorificare directă a rezultatelor cercetării universitare, fapt ce implică protejarea rezultatelor cercetării, brevetarea acestora şi transferul lor tehnologic direct prin contracte cu companii existente sau antreprenoriat. În a doua parte a evenimentului, se va organiza un atelier de lucru pentru elaborarea și depunerea unei cereri de brevet european, începând de la idee și până la respectarea normelor de redactare ale unui cereri de brevet european. Evenimentul este coordonat de prorectorul cu activitatea științifică al USV, prof.univ.dr. Mihai Dimian, și îi are ca invitați pe prof.univ.dr.ing. Gheorghe Gutt, lider al activității de inventică din USV și fondatorul primei companii spin-off a USV, și Lucian Gheorghiu, președinte executiv al Camerei de Comerț și Industrie Suceava. Manifestarea este susținută în cadrul proiectului „Excelență în cercetare avansată, leadership în inovare și brevetare pentru dezvoltarea universității și regiunii” – EXCALIBUR, Contractul de finanțare nr. 18PFE/16.10.2018 cu Ministerul Cercetării și Inovării, Proiect de dezvoltare instituțională – Proiect de finanțare a excelenței în CDI, Programul 1 - Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogramul 1.2 – Performanță instituțională, Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III).