Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au avizat, marți, favorabil solicitarea președintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe tema justiției pe data de 26 mai, odată cu alegerile pentru Parlamentul European.Avizul favorabil a fost întocmit de membrii comisiilor juridice reunite ale Parlamentului, cu unanimitate de voturi.Florin Iordache a afirmat, în timpul dezbaterilor, că PSD susține avizul favorabil fără niciun fel de intervenții.„Noi majoritatea susţinem un acord favorabil cu niciun fel de intervenţii. Este dreptul preşedintelui să solicite organizarea referendumului”, a susținut deputatul PSD Florin Iordache.Astfel, miercuri va avea loc plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului pentru dezbatere și vot asupra solicitării președintelui Klaus Iohannis de a organiza referendum pe tema justiției.Pe 1 aprilie, Klaus Iohannis a anunțat că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgește aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient și mai puternic”.La patru zile distanță, șeful statului a spus că cele două teme, transmise Legislativului, ca fiind de interes național care urmează să fie puse în discuție la referendumul din 26 mai sunt: interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție și interzicerea ordonanțelor de urgență ale Guvernului în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.