O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea ce acționa duminică după-amiază pe DJ 178 din comuna Burla a efectuat semnal regulamentar de oprire pentru două motociclete fără numere de înmatriculare, însă conducătorii acestora nu s-au conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărire, reușindu-se blocarea uneia dintre motociclete.
Conducătorul acesteia a fost identificat de polițiști ca fiind un minor de 17 ani, din comuna Marginea.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar motocicleta i-a fost încredințată de proprietarul acesteia, un localnic de 18 ani, pentru a fi condusă pe drumurile publice, deși cunoștea faptul că băiatul nu deține permis de conducere.
Totodată, din primele cercetări, polițiștii au mai stabilit și faptul că tânărul de 18 ani este conducătorul celeilalte motociclete care nu a oprit la semnalele lor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 17 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar tânărul de 18 ani sub aspectul comiterii infracțiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii