Un autotren care se deplasa marţi după-amiază pe DN 17 a fost scăpat de sub control de şofer, în apropiere de Stroieşti. Vehiculul greu s-a lovit violent de parapetul podului Gorjan şi a fost la un pas de a plonja în afara carosabilului, la o diferenţă de nivel de câţiva metri.

Din fericire, în urma accidentului nu a fost nimeni rănit. Traficul de pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, a fost afectat, circulându-se alternativ, pe un singur sens de mers. La faţa locului au ajuns lucrătorii Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava, care au constatat pagube serioase la infrastructura rutieră. Accidentul s-a petrecut în condiţii de carosabil umed, cel mai probabil pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum.