Un tânăr în vârstă de 30 ani, din Câmpulung Moldovenesc, a sunat la 112 şi a sesizat că a surprins în flagrant un furt în municipiul Suceava, mai mult, sesizând că a fost lovit de hoţul care a ieşit dintr-un magazin spart. După cercetări a rezultat însă că cel care a sunat la 112 este chiar hoţul, iar acesta s-a panicat în momentul în care s-a tăiat în vitrina magazinului pe care l-a spart.

Apelul la 112 a fost înregistrat în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1.00. Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a sesizat comiterea unei spargeri pe Aleea Venus din Suceava. El a relatat că a venit de la Câmpulung spre Suceava pentru a retrage bani de la un bancomat şi că a fost agresat de un necunoscut. Din interiorul magazinului spart s-a reclamat sustragerea a  24 de pachete de ţigări, precum şi a sumei de 23 lei.

Poliţiştii au început să aibă suspiciuni, printre altele găsind asupra tânărului mai multe pachete de ţigări din mărcile sustrase.

Pe parcursul cercetărilor a rezultat că spărgătorul este chiar tânărul în vârstă de 30 de ani.

Din cercetări a rezultat că tânărul a venit la Suceava împreună cu un complice, cu maşina. Acesta a pus ochii pe magazinul de pe Aleea Venus. Aici, a coborât din maşină şi a spart cu o cheie franceză geamul din partea stângă a magazinului şi a pătruns în interior. După ce a luat din magazin mai multe pachete de ţigări s-a declanşat alarma, iar acesta s-a speriat. În momentul în care a ieşit din magazin, pe geamul pe care intrase, bărbatul s-a tăiat la piciorul drept într-un ciob de sticlă.

Pentru că cel care îi era complice fugise, tânărul care sângera puternic a sunat la 112 şi a inventat povestea spusă iniţial.

Faţă de suspect s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore, pentru furt calificat, cercetările continuând sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.