Cu prilejul Zilei Forțelor Terestre, în data de 18.04.2019, în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc s-a inaugurat „Sala Forțelor Terestre”. Încăperea, special amenajată pentru promovarea unei cariere militare în cadrul Forțelor Terestre, va reprezenta un spațiu destinat conturării opțiunii profesionale a elevilor colegiului, precum și locul în care se vor desfășura orele la disciplina Pregătire Militară. Aici elevii militari vor putea cunoaște elemente și aspecte specifice Forțelor Terestre: steagul de identificare, placheta, emblema, simboluri, doctrine, manuale, fotografii, planşe, uniforme, arme etc.Inițiativa aparține Statului Major al Forțelor Terestre, reprezentat la eveniment de colonel Sorin Ștefan, șef serviciu Personal și Mobilizare și locotenent-colonel Cătălin Șogor, șef secție Învățământ. La activitate au participat și ofițeri ai unităților Forțelor Terestre din Iași și Bistrița. În același context al promovării unei cariere militare în forțele terestre, un moment apreciat al evenimentului de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” l-a constituit prezentarea ofertei educaționale a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” de către locțiitorul comandantului, colonel conf. univ. dr Daniel-Sorin Constantin și studenți ai instituției sibiene.