Etapa naţională a Olimpiadei de informatică (gimnaziu) se desfășoară la București, în perioada 22 - 27 aprilie, șapte elevi din județ promovând la această fază a competiției. Patru dintre aceștia învață la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava: Ștefana Bărîlă (clasa a VI-a, prof. Daniela Petrovici și prof. Mihaela Ildeghez), Andrei Cherteș (clasa a VI-a, prof. Daniela Petrovici și prof. Mihaela Ildeghez), Bogdan Mocrei (clasa a VII-a, prof. Daniela Petrovici și prof. Liviu-Vasile Pînzaru) și Ștefan Domunco (clasa a VIII-a, prof. Daniela Petrovici și prof. Liviu-Vasile Pînzaru). De la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni s-a calificat Alex Chiriac, din clasa a VI-a, coordonat de Simona Maricica Murărescu și Vasiliu Cristinel Acatrinei. Din lot mai fac parte elevii Alexandru Ispir (clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, prof. Marius Măgurean și prof. Elena Hreciuc) și Ștefan Sebastian Romaș (clasa VIII-a, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, prof. Ștefania Șoiman, prof. Gabriela Freitag, prof. Mihaela Ildegez, prof. Liviu-Vasile Pînzaru).