Doi soți care se întorceau cu mașina de la târgul de la Verești, de unde cumpăraseră doi porci, au fost implicați într-un accident rutier violent, bărbatul scăpând volanul de sub control iar autoturismul lovind un stâlp din beton, pe care l-a rupt de la bază. Cauza accidentului este una pe cât se poate de hilară: unul dintre godaci ar fi ieșit din sacul în care se afla și a sărit în brațele bărbatului de la volan. Luat total prin surprindere, acesta a scăpat mașina de sub control. Accidentul s-a petrecut duminică dimineață, pe DJ 208 A, la Ruși Mănăstioara, comuna Udești. Mașina se deplasa pe sensul dinspre Udești spre Bosanci. În urma impactului violent, cei doi soți au suferit leziuni. La fața locului a ajuns personal medical SMURD, care i-a preluat pe cei doi pentru îngrijiri medicale.