Primarul Sucevei, Ion Lungu, a mers la vot, duminică dimineață, alături de soția sa și lideri liberali precum deputatul Ioan Bălan, viceprimarul Lucian Harșovschi și consilierul local Angela Zarojanu, exprimându-și opțiunile atât pentru europarlamentare cât și pentru referendum.

„Am votat pentru a trimite la Bruxelles o echipă de oameni profesioniști, care să reprezinte cu demnitate românii în Parlamentul European și pentru apărarea statului de drept, a democrației și a valorilor europene. Dragi suceveni, mergeți și voi la vot!”, a spus Ion Lungu, la ieșirea din secția de vot nr. 7, de pe strada Samuil Isopescu, la care este arondat.

Edilul sucevean a precizat că a votat și la referendum pentru că acesta este tot despre Europa:

„Bineînțeles, am votat și la referendum, pentru că acesta este de fapt despre Europa, respectarea valorilor europene, ceea ce înseamnă rămânerea noastră în Europa.

Fac un apel la cetățenii municipiului Suceava să se prezinte într-un număr cât mai mare la vot, să voteze după cum le dictează conștiința, pentru că într-o democrație, puterea este votul!”.