Ultima rundă a Ligii a III-a a programat derbiul județean dintre Bucovina Rădăuți și Foresta Suceava. Gazdele s-au impus la final cu 4-1, cu ajutorul golurilor marcate de Cerlincă, Ciobanu, Ungurianu și Stoian. Trebuie precizat că misiunea trupei antrenate de Dorin Goian și Daniel Bălan a fost ușurată de eliminarea de pe teren a lui fundașului central al Forestei, Paul Mateciuc, în chiar primul minut al întâlnirii, dintr-un exces de zel al centralului partidei. Golul de onoare al sucevenilor a fost marcat de Martin, la jumătatea primei reprize.Într-un alt joc al etapei, Șomuz s-a impus cu 2-0 la Râmnicu Sărat, succes care este sinonim cu salvarea de la retrogradare. Această frumoasă victorie a fost conturată ca urmare a reușitelor semnate în mitanul secund de Luchian și Julei, din penalty.