Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava conduce detașat în topul județean al prezenței la vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendum. La această oră, la secția de votare de la USV și-au exprimat opțiunea pentru alegerile europarlamentare 78,53% dintre alegători, iar pentru referendum au votat 69,02%. Prezența în județ, de 28,60% pentru referendum și 34,67% pentru europarlamentare, rămâne sub cea la nivel național, de 31,82% la referendum și 38,30% la alegerile pentru Parlamentul European. Cea mai scăzută prezență se înregistrează la Gura Solcii, de 11,2% la referendum și 19,8% pentru europarlamentare, dar puțini oameni au votat pentru referendum și la secțiile de la Căminul Cultural Cajvana - 13,45%, 12,6% la o școală generală din Vicovu de Sus și 14% la Frătăuții Noi. În Fălticeni, au votat pentru referendum între 21%și 30% dintre alegători. La ora 18.00, pentru alegerile europarlamentare votaseră peste 7 milioane de români, iar pentru referendum, 5,97 milioane de alegători.