În ziua de 7 iunie 2019, în incinta Bibliotecii Regionale „Mykhaylo Ivasiuk” din Cernăuți, Consulatul General al României la Cernăuți a organizat, în parteneriat cu Editura „Alexandru cel Bun” și Centrul Media BucPress – asociația jurnaliștilor români din Ucraina, cea de-a VI-a ediție a Salonului de Carte Românească.

Deschis de Irina Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți, evenimentul a reunit autori și reprezentanți ai unor edituri din România, Republica Moldova și Ucraina. Lansările și prezentările de carte și reviste, dezbaterea pe marginea stării actuale a circulației cărții românești în Ucraina au fost moderate de Alexandrina Cernov, directorul Editurii „Alexandru cel Bun”, membru de onoare al Academiei Române, și de Domnul Marin Gherman, președintele Centrului Media BucPress.

În cadrul Salonului, participanții au avut posibilitatea să facă cunoștință cu volume publicate la Suceava, București, Iași, Chișinău, Cernăuți sau Hliboca și să audieze opiniile unor scriitori, poeți, specialiști în domeniul istoriei, științelor politice, literaturii etc. privitoare la importanța titlurilor evocate.

În rândul autorilor care și-au prezentat recentele apariții publicistice s-au numărat avocatul Iulian Rusanovschi, din Chișinău („Războiul Monumentelor - soarta monumentelor din Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria în perioada 1918 – 1944”); Gina Puică, din Suceava, lector în cadrul Lectoratului de Limba Română al USV în cadrul Universității Naționale din Cernăuți („Theodor Cazaban ou La révolte silencieuse. Un écrivain roumain en exil”); scriitorul Vlad Vlas, din Piatra-Neamț („La 100, fără unire”), jurnalista Maria Toacă, scriitorul Mircea Lutic, poetul Vasile Tărâțeanu, jurnalistul Nicolae Șapcă și istoricul Petru Grior din Cernăuți. De asemenea, au fost prezentate mai multe reviste dedicate istoriei Bucovinei, culturii și spiritualității românești, între care „Analele Bucovinei”, „Glasul Bucovinei”, „Codrul Cosminului”.

La acest eveniment, Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Biblioteca USV au fost prezente prin cele mai recente apariții de carte ale universitarilor suceveni și prin ultimele numere de reviste științifice în domeniul limbii și literaturii române, istoriei, geografiei, științelor inginerești, volume de traduceri etc.

Din partea Bibliotecii USV au fost donate Bibliotecii Editurii „Alexandru cel Bun” un număr de peste 110 de titluri de carte românească (ale unor autori ca Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stănescu, Liviu Rebreanu, Ioan Luca Caragiale, Emil Cioran, Mircea Eliade, Ana Blandiana, Panait Istrati, Constantin Negruzzi, etc.) și câteva numere din revistele „Codrul Cosminului”, „Analele USV, Seria Filologie”.

Biblioteca Editurii „Alexandru cel Bun” oferă acces gratuit elevilor, studenților și tuturor iubitorilor de carte românească din Cernăuți la fondurile sale constituite de-a lungul anilor, grație donațiilor din țară și achizițiilor realizate prin intermediul Institutului Cultural Român.

În cadrul discuțiilor, s-a analizat posibilitatea identificării unor fonduri guvernamentale și neguvernamentale pentru editarea de carte în limba maternă pentru comunitatea românească din Ucraina.