Locuitorii tuturor cartierelor Sucevei, racordați la sistemul centralizat de termoficare, nu vor mai beneficia de apă caldă începând de luni, 15 iulie, pentru o perioadă de o săptămână, respectiv două săptămâni, în funcție de zona în care locuiesc.

Revizia de vară este calvarul a mii de suceveni care în această perioadă, de obicei cu temperaturi ridicate, trebuie să se spele cu apă încălzită pe aragaz, la lighean, în lipsa unui sistem alternativ de asigurare a apei calde, precum boilerele electrice.

„S.C. Thermonet S.R.L., operatorul serviciilor de transport, distribuție și furnizare a energiei termice, va proceda la sistarea furnizării apei calde în municipiul Suceava astfel:

- în perioada luni 15 iulie – duminică 21 iulie 2019 – pentru cartierul Burdujeni

- în perioada luni 15 iulie - duminică 28 iulie 2019 – pentru celelalte cartiere ale municipiului Suceava.

Această decizie a fost luată în vederea efectuării lucrărilor de revizii, mentenanță și reparații anuale programate, acțiuni menite să pregătească desfășurarea în condiții optime a furnizării de agent termic pentru sezonul de încălzire 2019-2020.

 Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că salariații Thermonet SRL vor acționa cu responsabilitate maximă pentru a ne încadra în termenele anunțate!

Vă mulțumim pentru înțelegere!”, este mesajul transmis de conducerea societății de termoficare a orașului.