Aproape 5.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţul Suceava au aflat vineri, 12 iulie, care este liceul și specializarea unde au fost admiși în urma repartizării computerizate, în funcție de notele de la evaluarea națională și a mediilor din gimnaziu.

În mare parte, mediile de admitere au fost mai mari decât în 2018, astfel că și concurența a fost mai ridicată la specializările bine cotate.

Șapte elevi au fost admiși cu media 10 la liceu, doi dintre aceștia optând pentru Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, doi au fost admiși la Colegiul „Petru Rareș” Suceava, iar ceilalți au ales Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni.

Cele mai mari medii de admitere le au viitorii elevi ai clasei de matematică-informatică, bilingv engleză, de la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” Suceava, unde candidaţii au fost admişi cu medii cuprinse între

9,61 și 9,99.

Mai exact, un absolvent de gimnaziu cu o medie mai mică de 9,61 nu ar fi avut șanse să fie admis în această clasă.

Aceasta este singura specializare inclusă de Ministerul Educației în Top 50 al celor mai bune specializări din țară, din prisma notelor de admitere, fiind clasată pe locul 24.

Cu medii de peste 9,43 s-a intrat și la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, clasa de mate – info, engleză, cei 28 de boboci proaspăt admiși figurând cu medii între 9,43 și 10.00.

Specializarea de pe locul III este tot de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, mate – info, germană, unde au fost alocate 14 locuri, mediile de admitere fiind între 9,34 și 10.

La mate – info, de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, au fost alocate 56 de locuri, elevii fiind admiși cu medii între 9,33 și 10.

Următoarele cele mai bune specializări în ceea ce privește media de admitere sunt: Colegiul ”Petru Rareș” - Științe ale naturii, engleză, cu medii între 9,31 și 9,88 (14 locuri); Colegiul „Ștefan cel Mare” - Științe ale naturii, cu medii între 9,25 și 10 (56 de locuri); Colegiul ”Petru Rareș” - Științe sociale, engleză, cu medii între 9,12 și 9,83 (14 locuri), Matematică informatică, cu medii de admitere între 9,12 și 9,99 (56 de locuri) și Științe ale naturii cu medii între 9,06 și 9,64 (28 de locuri).

Specializarea de pe locul 10 în ceea ce privește mediile de admitere este Mate – info, de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, cu medii între 8,99 și 9,99.

 

  • 429 dintre cei admiși au medii mai mici de 5

 

De cealaltă parte, câteva zeci de elevi care şi-au încheiat socotelile cu ciclul gimnazial au intrat la liceu cu medii de admitere de 2, 3 sau 4.

Cea mai mică medie de admitere din județ este 2,34, medie cu care un absolvent de la Moldovița a fost admis la Liceul Tehnologic nr. 1 Câmpulung Moldovenesc. Cu 2,41, un alt candidat a fost admis la același liceu.