Un bărbat în vârstă de 61 de ani a murit vineri seară după ce a pierdut controlul asupra maşinii pe care o conducea şi a intrat în gardul unei locuinţe. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20,30, la Negostina, comuna Bălcăuţi. Pompierii militari ajunşi la faţa locului l-au găsit pe bărbat în stare de inconştienţă. Personalul medical a încercat manevre de resuscitare, însă din nefericire acestea nu au avut succes. Având în vedere că vehiculul nu avea avarii grave în urma impactului, dar şi unele antecedente medicale ale bărbatului, o variantă luată în calcul de poliţişti era aceea de deces din cauze medicale. Cauza exactă a morţii se va stabili în urma necropsiei.