Un bărbat de 26 de ani, din Frasin, s-a ales cu două dosare penale în decurs de numai câteva zile. Ultimul i-a fost întocmit pe 13 septembrie, după ce a lovit două motociclete care circulau regulamentar pe contrasens pe drumul naţional 17, în apropiere de Molid.

Chiar dacă a fugit de la locul faptei, tânărul nu a ajuns prea departe, fiind oprit la Frasin. Şoferul le-a spus poliţiştilor că are permis emis de autorităţile din Portugalia, numai că acesta se afla la poliţiştii din Bacău.

Din verificări, s-a stabilit că permisul i-a fost reţinut pe data de 9 septembrie deoarece a fost prins conducând după ce consumase băuturi alcoolice. Cu acel prilej, s-a ales şi cu dosar penal, numai că la câteva zile a recidivat.

Şi de această dată a urcat la volan după ce consumase băuturi alcoolice, aparatul etilotest indicând 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar sâmbătă procurorii din Câmpulung Moldovenesc au decis să-l plaseze sub control judiciar.