Un bărbat în vârstă de 31 de ani va avea de răspuns în faţa legii pentru mai multe infracţiuni, după ce a gonit cu poliţia pe urmele sale, a buşit trei maşini, apoi a refuzat să fie testat în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în noaptea de duminică spre luni, la ora 01.40, un echipaj din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului condus de un bărbat de 31 ani, din municipiul Suceava, însă acesta nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului.
În timpul urmăririi, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu trei autoturisme parcate.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, ce va fi soluționat procedural.
Comentarii