O tânără frumoasă, deșteaptă și de un optimism extraordinar, Florentina Prisăcaru, care a înfruntat cu mult curaj o boală cruntă, pe care spera să o învingă, cu ajutorul tratamentului primit în SUA, grație sprijinului financiar primit de la o mulțime de oameni impresionați de povestea ei, a plecat dintre noi. Avea doar 25 de ani, multe speranțe, vise și un zâmbet cuceritor, în ciuda bolii cumplite care o măcina.

Florentina Loredana Prisăcaru, care a copilărit în Udești, locul pe care îl considera „Raiul pe pământ”, era absolventă a Masteratului Comunicare Audio-Video, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și a lucrat în Suceava, ca jurnalistă.

În primăvara anului trecut a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer, sarcom cu celule clare de părți moi. Deși cancerul de care suferă tânăra era deja în stadiul IV, Florentina, hotărâtă să lupte pentru viaţa ei, a făcut tot ce s-a putut, mizând pe sprijinul oamenilor de bine.

Și-a spus povestea, cu bune și cu rele, pe Youtube, blog și alte canale de socializare, a dovedit că este o luptătoare, un spirit puternic, dornic să învingă boala și a avut de partea ei mii și mii de oameni care au ajutat-o cu bani, relații și gânduri bune.

La rândul ei, a vrut să îi ajute pe alții, care trec prin alte drame personale, să treacă mai ușor peste greutăți, împărtășindu-le experiențele ei, cum a descoperit boala, ce ar fi trebuit să facă mai rapid, dar și de ce sistemul de sănătate din România nu permite efectuarea unor tratamente costisitoare de oncologie, care se fac în doar câteva țări, în lume. Florentina a vorbit despre asta în condițiile în care, după îndelungi căutări şi vizite la medici din Franța şi Austria, singura ei șansă s-a dovedit a fi un tratament experimental în Statele Unite, California, pentru efectuarea căruia îi trebuia o sumă enormă, aproximativ 500.000 de dolari.

Cu sprijinul celor care au donat pentru ea, din întreaga țară și nu numai, Florentina a ajuns în Los Angeles, unde a început acest tratament despre care era convinsă că îi va salva viața. Nu a fost să fie, iar acum Florentina a rămas alături de noi numai prin filmările făcute, lecții de viață pe care le-a transmis luptând cu moartea.

„Cine sunt eu ? Florentina, 25 de ani. Până acum am făcut oleac’ de școală, m-am bucurat de viață și am trecut și prin tot soiul de crize existențiale caracterizate de anxietate, atacuri de panică și depresie....”. Odihnește-te în pace, Florentina!