Cortegiul funerar cu sicriul Reginei-mamă Elena a plecat de la Palatul Elisabeta din Capitală spre Curtea de Argeș, unde aceasta va fi reînhumată sâmbătă, alături de fiul ei, Regele Mihai I.
Principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, a dorit ca, în mod simbolic, "sicriul Reginei Elena să plece către Curtea de Argeș de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă și Regele Mihai au fost forțați să-l părăsească. Se închide astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al Casei regale săptămâna aceasta.
Astfel, până în jurul orei 12.45, sicriul s-a aflat depus în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, iar publicul a avut acces în fața edificiului.
Patriarhul Daniel a spus o rugăciune în memoria Reginei-Mamă Elena, în momentul în care sicriul a fost scos din Palatul Elisabeta pentru a pleca spre Curtea de Argeș, unde Regina va fi reînhumată alături de fiul său, Regele Mihai.
Regina Elena a murit la Lausanne, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.
Avionul militar Spartan, aparținând Forțelor Aeriene Române, care a adus sicriul cu rămășițele pământești ale Reginei-mamă Elena din Elveția în România a aterizat pe Aeroportul Internațional Otopeni vineri, la ora 11.00.
Opt militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" au scos sicriul din aeronavă și l-au așezat pe catafalc.
A urmat un ceremonial militar și religios, la care au fost prezenți principesa Margareta și membri ai Familiei Regale, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai corpului diplomatic și ai altor confesiuni și religii din România.
Cel care s-a ocupat, vineri, de ceremonialul repatrierii Reginei-Mamă Elena este generalul Gelaledin Nezir, același care a stat în spatele organizării funeraliilor Regelui Mihai și ale Reginei Ana. Generalul Nezir este primul general turc al României şi a ocupat funcţii importante în Ministerul Afacerilor Interne, la MapN sau în Ministerul Justiţiei.
La ceremonialul organizat pe Aeroportul Otopeni au participat premierul Viorica Dăncilă, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, premierul desemnat Ludovic Orban, ministrul Culturii, Daniel Breaz, secretarul de stat Raed Arafat și Hans Klemm, ambasadorul SUA la București.
La ora 11.45, cortegiul funerar a plecat de la Aeroportul Internațional Otopeni la Palatul Elisabeta.
În intervalul orar 12.45 - 16.00, cortegiul funerar se va deplasa până la Curtea de Argeș, pe ruta Chitila (ora 13.00), Titu (ora 13.45), Găești (ora 14.10), Topoloveni (ora 14.40), prin centrul municipiului Pitești (intrare în oraș la ora 15.05) și prin centrul municipiului Curtea de Argeș (intrare în oraș la ora 16.00). Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.
Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală și Regală vineri, la ora 16.45. Începând cu ora 17.15, publicul se va putea închina și reculege la catafalc.
Sâmbătă, publicul se va putea reculege și închina la catafalcul Reginei Elena de la ora 8.00 la ora 10.00. Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi așezate în scuarul din fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale (de la intrarea în mânăstire). Principesa Margareta roagă pe toți cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea și bunătatea Reginei-Mamă.
Sâmbătă, la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală și Regală. Publicul va avea acces în parcul catedralei.
La ora 12.40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală unde, la ora 13.00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din fața Noii Catedrale.
O carte de condoleanțe este la dispoziția publicului la Palatul Elisabeta, până pe 21 octombrie. Condoleanțele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro/
Toți cei care doresc să aprindă lumânări și să depună flori ca omagiu față de Regina-Mamă Elena, pot să o facă în fața Palatului Elisabeta din București sau la Curtea de Argeș, în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale.
Familia regală anunță doliu pentru zilele de 18, 19 și 20 octombrie.
Comentarii