Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a anunţat, vineri, că nu va vota în Parlament pentru învestirea guvernului PNL condus de Ludovic Orban, dar nici nu va participa la şedinţa de învestire. „Dacă au fost în stare să strângă voturile pentru moţiunea de cenzură sigur vor fi în stare să strângă şi voturile pentru noul guvern. Este treaba noii majorităţi să asigure cvorumul”, a declarat, ieri, ironic, în conferinţă de presă, liderul PNL Suceava, menţionând că în ziua respectivă va participa la alte activităţi parlamentare şi va absenta de la votul de învestire.

Acesta a afirmat că PSD „a închis un capitol în activitatea sa”, odată cu votarea moţiunii de cenzură de către parlamentarii „a şase partide şi câţiva binevoitori”, şi a apreciat că guvernarea social-democrată a fost „una eficientă”. Argumentele lui Stan în acest sens au fost câteva comparaţii între câţiva indicatori din anul 2016, la preluarea guvernării de către PSD, şi 2019, la căderea guvernului: creşterea PIB cu 35,2%, a câştigului salarial net cu 33%, a puterii de cumpărare a salariului cu 23%, a punctului de pensie cu 35%, a pensiei minime cu 76% etc.

Senatorul Ioan Stan a arătat că guvernarea PSD ar fi fost şi mai eficientă dacă preşedintele României, Klaus Iohannis, nu ar fi avut „încă din prima zi de mandat” acţiuni „de perturbare a activităţii Guvernului” şi dacă Viorica Dăncilă ar fi fost lăsată să-şi ducă mandatul până la capăt.

În ceea ce priveşte susţinerea Guvernului PSD pentru judeţul Suceava, Stan a menţionat finalizarea pârtiei de schi de la Câmpulung Moldovenesc, asigurarea cadrului legislativ pentru prelungirea conductei de gaz metan până la Vatra Dornei, finalizarea rutei ocolitoare a Sucevei, „un drum pe care nici un constructor nu avea curajul să şi-l asume”, centura municipiului Rădăuţi, construirea podurilor de la Milişăuţi, Vatra Moldoviţei şi Praxia, sumele alocate prin PNDL pentru asfaltări şi modernizări de drumuri şi alte obiective de infrastructură, alocările financiare pentru sistemul spitalicesc din judeţ etc.

Stan a mai spus că se aştepta ca preşedintele Iohannis şi liderii PNL să spună cum vor creşte în continuare veniturile românilor, nu să dea asigurări că vor fi menţinute majorările din timpul guvernării PSD.