Nu mai puţin de 46 de poliţişti au acţionat, joi, în judeţul Suceava, în cadrul unei acţiuni de control de amploare la trecerile la nivel cu calea ferată. Au fost monitorizate 37 de treceri, din care 19 semnalizate cu indicatoare rutiere şi 18 cu sisteme automate.
Dintre cazurile de şoferi care au rămas fără permis pentru nereguli la trecerile la nivel cel mai grav este cel al unui bărbat care conducea un autobuz.
Într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava se arată că un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Dumbrăveni, în timp ce conducea un autobuz pe drumul comunal 65, nu a oprit la calea ferată fără bariere în momentul în care se apropia un tren de marfă.
Bărbatul de la volan a primit o amendă de 2.900 de lei şi i s-a reţinut permisul de conducere.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 97 de amenzi, în valoare de peste 37.000 de lei.
Poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere şi au reţinut 2 certificate de înmatriculare.
Printre altele, la o trecere la nivel de pe raza satului Hancea, comuna Vereşti, a fost depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Fântânele, care conducea un autoturism deşi nu este posesor de permis de conducere. În acest caz s-a întocmit dosar penal.
Acţiunea de joi s-a desfăşurat la nivel naţional, fiind organizată de Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi.
Timp de 6 ore, peste 1.500 de poliţişti de la transporturi, rutieră şi ordine publică au acţionat, atât în zona trecerilor la nivel cu calea ferată semnalizate cu mijloace automate, cât şi a celor semnalizate doar cu indicatoare rutiere, pentru creşterea siguranţei călătorilor.
Poliţiştii au avut cu această ocazie şi misiunea de a realiza o inventariere a trecerilor la nivel cu calea ferată şi a de identifica riscurile şi vulnerabilităţile care trebuie îndreptate.
Comentarii