Poliția Română și DIICOT au făcut peste 400 de percheziții domiciliare în primele nouă luni ale anului, pentru destructurarea unor rețele specializate în trafic de persoane. Aproape 600 de persoane sunt cercetate, dintre care 151 au fost reținute, iar 139 arestate preventiv.
Potrivit unui comunicat remis, vineri, Poliția Română, prin structurile de combatere a traficului de persoane, și DIICOT au efectuat, în primele nouă luni ale anului, 416 percheziții domiciliare, pentru destructurarea grupărilor infracționale specializate în trafic de persoane.
În urma acțiunilor, dintre cele 595 de persoane cercetate, 151 au fost reținute, 139 fiind arestate preventiv. Față de 116 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune.
De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 8,4 milioane de lei, printre care 46 de imobile, 32 de mașini, 2,3 kg de aur și bijuterii din aur, 339.990 de euro și 268.890 de lei.
Poliția Română mai arată în comunicatul citat că, în urma emiterii rechizitoriilor de către procurorii DIICOT, au fost destructurate 17 grupuri infracționale organizate, formate din 90 de membri, dintre care 50 au fost arestați preventiv.
Comentarii