Doi bărbaţi au ajuns joi seară la spital după ce unul dintre ei, aflat la volan, a intrat cu maşina în gard.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, laora 19.25, în timp ce conducea autoturismul pe DC 65A din comuna Fântânele, ajuns la intersecția cu un drum comunal neclasificat, un bărbat de 42 de ani din municipiul Suceava a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu gardul unui imobil.

Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui localnic de 45 de ani, pasager în autoturism, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat de polițiști cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.