Guvernul condus de liderul PNL, Ludovic Orban, a fost învestit luni în Parlamentul României. Din noul Guvern al României va face parte şi deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, care va conduce Ministerul Culturii.

Bogdan Gheorghiu a ţinut să-i mulţumească în primul rând preşedintelui PNL Suceava, Gheorghe Flutur, pentru încrederea pe care acesta i-a acordat-o. „Gheorghe Flutur şi-a pus toată încrederea în mine şi am o mare răspundere. Până la urmă el a girat cu un nume şi o carieră politică şi pentru mine e o mare onoare, o mare răspundere şi vreau să-i onorez această încredere”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiu. El a spus că în calitate de ministru al Culturii va avea o serie de priorităţi, printre acestea numărându-se şi reabilitarea Muzeului Naţional de Istorie.

„Muzeul Naţional de Istorie este o prioritate, dar acest lucru se poate întâmpla doar cu sprijinul Guvernului. De asemenea am în vedere desemnarea unui comisar pe proiect pentru Timişoara - Capitală Culturală Europeană, care să se ocupe exclusiv de acest lucru, pentru că nu avem voie să ratăm acest proiect”, a spus noul ministru al Culturii.

Bogdan Gheorghiu a mai precizat că are în vedere şi încheierea de parteneriate cu autorităţile locale. „Și vorbesc de aceste parteneriate inclusiv cu autorităţile locale din judeţul Suceava, pentru că Bucovina are un patrimoniu cultural uriaş. Şi există posibilitatea încheierii de parteneriate între autorităţile locale, Consiliul Judeţean Suceava şi Ministerul Culturii”, a mai spus ministrul Culturii.