Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că noul terminal al Aeroportului Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava va fi finalizat la jumătatea lunii mai a anului viitor. Gheorghe Flutur a inspectat, ieri, lucrările la noul terminal al aeroportului, precizând că în momentul de faţă stadiul de execuţie al acestora este de 35%. Flutur a precizat că până în momentul de faţă au fost finalizate lucrările de relocare a reţelelor de utilităţi şi au fost construiţi stâlpii de susţinere ai clădirii. Şeful administraţiei judeţene a declarat că întreaga investiţie are o valoare de 15 milioane de lei, fonduri alocate de Consiliul Judeţean Suceava.

„Săptămâna viitoare se va turna placa între parter şi etaj. Până la sfârşitul lunii decembrie se pune carcasa şi se va putea lucra în interior în această iarnă la tot ce înseamnă instalaţii şi dotări. A fost destul de complicat pentru că am avut multe cabluri subterane, dar constructorii s-au ţinut de treabă şi le mulţumesc pentru asta. Au subantreprenori firme din Suceava şi dau de lucru la oameni din Suceava, din Rădăuţi, şi asta iar e îmbucurător pentru noi”, a spus Gheorghe Flutur. El a precizat că termenul de finalizare a investiţiei este jumătatea lunii mai 2020, lucrările fiind în grafic. Preşedintele CJ Suceava a arătat că suprafaţa noului terminal va fi de aproximativ 1.500 de metri pătraţi. „Practic aici se va dubla capacitatea de prelucrare a pasagerilor care pleacă sau sosesc la Suceava. Astăzi nu facem faţă numărului mare de pasageri, motiv pentru care am închiriat acele containere pentru aşteptarea acestora. Ne cerem scuze faţă de ei. Sigur, condiţiile sunt normale, dar dorim să avem un terminal al nostru, care să proceseze pe an în jur de 500.000 până la 700.000 de pasageri”, a precizat preşedintele CJ Suceava. El a mai afirmat că aeroportul a achiziţionat deja dotările pentru viitorul terminal.