Muzeul Bucovinei pregăteşte o nouă expoziţie atractivă la început de decembrie. Expoziţia „Zăpezile de altădată”, care va fi vernisată la Muzeul de Istorie, pe 5 decembrie 2019, cuprinde decoraţiuni de iarnă, jucării, ilustrate, cărţi de poveşti, Moş Crăciun, Moş Gerilă, bibelouri, globuri, felicitări, instalaţii pentru bradul de Crăciun, sănii, patine, cutii de dulciuri din perioada 1900-1980. Expoziţia va fi deschisă publicului până pe 31 ianuarie 2020.

Expoziţia este organizată de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei şi Muzeul Jucăriilor Bucureşti (colecţia ing. Cristian Dumitru şi Mihail Dumitru). Expoziţia, după cum sugerează organizatorii, „ne va purta în iernile şi prin zăpezile din copilăria noastră, a părinţilor, bunicilor şi străbunicilor noştri (sărbători de altădată, viaţă obişnuită, începuturile sporturilor de iarnă în România)”.