Un bărbat va avea de răspuns în faţa legii după ce s-a urcat la volan beat, fără a avea permis, apoi a refuzat şi recoltarea de probe biologice pentru testarea alcoolemiei.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 02.00, o patrulă din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni a oprit pentru control pe strada Celulozei, din municipiul Suceava, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Şcheia.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde,  în prezenţa personalului medical, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

În aceeaşi noapte, în jurul orei 02.10, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe DJ 176, din comuna Frumosu, autoturismul condus de un bărbat de 22 de ani din comuna Fundu Moldovei.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.