O femeie din comuna Valea Moldovei, sat Mironu, şi-a reclamat fiica în vârstă de 13 ani că i-a furat 50 de euro din poşetă.
Marţi, la ora 17.00, polițiștii Secției 10 Gura Humorului au fost sesizați telefonic de către femeie despre faptul că la locuința sa a avut loc un furt.
Acesta a declarat că în jurul orei 10.00, fiica sa de 13 ani i-a sustras suma de 50 euro dintr-o poșetă aflată în dormitorul locuinței.
Femeia le-a declarat poliţiştilor că urmează a depune plângere penală împotriva fiicei sale pentru infracțiunea de furt, aceştia întocmind un dosar penal.
Comentarii