În cursul zilei de luni, 20 ianuarie, în municipiul Suceava au demarat lucrările de realizare a unei zone de Agrement pe malul râului Suceava, pe o suprafață de 15,5 hectare, care va cuprinde spații de promenadă și recreere.

Contractul de execuție al proiectului "Revitalizare spațiu urban în municipiul Suceava", în valoare de 16.264.015,87 lei, a fost semnat cu asocierea formată din societățile SC "General Construct " + SC "Art Peisaj" SRL.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, care a dat ordinul de începere al lucrărilor, a fost în teren cu reprezentanții celor două firme sucevene, amplasând primii stâlpi de delimitare.
„Vom face demersurile necesare la Apele Române prin Ministerul Mediului, pentru consolidarea malurilor în zona de intervenție, acest lucru nefiind eligibil prin fondurile europene, fiind în patrimoniul apelor Române. Contractul a fost semnat pe 16 decembrie 2019 iar termenul de realizare este de 22 luni de la semnarea contractului. Sperăm să conturăm până în vara aceasta zona de agrement pentru suceveni! Doamne ajută!”, a spus edilul sucevean.

Noua zonă de agrement urmează să fie amenajată pe malul dinspre Centru al râului Suceava, de o parte şi de alta a podului.

Zona din partea stângă (cum se vine dinspre Centru) va fi cu caracter sportiv, cu spaţii amenajate pentru practicarea de activităţi sportive precum fitness, aerobic, dar şi fotbal sau baschet, conform unor propuneri formulate de consilieri, în plenul şedinţei de Consiliu Local. Proiectul prevede un teren pentru gimnastică, cu covor elastic, două locuri de joacă pentru copii, două terenuri de sport – tenis şi volei, precum şi unul de badminton.

Zona din dreapta va fi dedicată activităţilor de relaxare şi odihnă în aer liber, dar şi pentru participarea la activităţi culturale, în capăt fiind propusă o platformă pentru evenimente. Zona de agrement va fi dotată cu sistem automat de irigaţii, iluminat public, bănci, coşuri de gunoi şi WI-FI gratuit.

Pentru ambele zone sunt prevăzute căi de acces, în principal pietonale, un acces carosabil, de urgenţă, pe partea dreaptă a podului, precum şi numeroase alei principale şi secundare, inclusiv una de tip faleză, precum şi o pistă de biciclete, cu o lungime de un kilometru.