Secţia 7 Poliţie Rurală Mălini a fost sesizată duminică dimineaţă prin 112 despre faptul că, pe raza comuni Cornu Luncii, s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că, la ora 07.20, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Cornu Luncii, un bărbat de 37 de ani, din comuna Volovăț, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma impactului, nu au rezultat victime, ci doar distrugerea unei porțiuni din gard și avarierea autoturismului.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii