Poliţiştii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava au pus în aplicare joi, pe raza comunei Ilişeşti, două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Suceava, fiind vizate persoane implicate în traficul cu ţigarete de provenienţă extracomunitară, ocazie cu care la locaţiile percheziţionate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 300 de pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară de diferite mărci şi 175 de litri de alcool, cu o valoare totală de piaţă de circa 10.000 lei.
În urma activităţilor de cercetare şi urmărire penală derulate, poliţiştii au dispus faţă de o femeie de 59 de ani, din comuna Ilişeşti, măsura reţinerii pentru 24 de ore, aceasta fiind încarcerată în arestul IPJ Suceava, urmând ca, în cursul zilei de vineri să fie prezentată unităţii de parchet competente, în vederea luării măsurilor procedurale ce se impun.
„În cauză s-a întocmit dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, ce va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii