Epidemia de gripă, creşterea numărului de viroze respiratorii şi spaima de noul coronavirus din China au dus la creşterea cererii de măşti de unică folosinţă în farmacii. Cererea nu poate fi însă satisfăcută, pe de o parte deoarece importurile de măşti din China s-au blocat, iar pe de altă parte deoarece farmaciile nu au avut stocuri mari, nefiind vorba despre un produs foarte solicitat până acum.

Vineri dimineaţă, la majoritatea farmaciilor din municipiul Suceava nu mai erau măşti de unică folosinţă, iar la câteva se mai găseau în cantităţi foarte mici. La Sensiblu ni s-a spus că cel puţin 20 de persoane zilnic întreabă de măşti, iar la Dona, media celor care solicită măşti este de 30-40 de persoane/zi. „Furnizorul nu mai are pe stoc de două săptămâni”, ni s-a spus de la farmacia Dona, de pe strada Curtea Domnească din municipiul Suceava. „Am încercat să facem comandă, dar nici la producător nu mai au”, ni s-a explicat la farmacia Sensiblu de pe strada Ana Ipătescu.

La farmacia Arsene, de pe strada Ana Ipătescu, stocul de măşti era epuizat, mai erau doar două cutii la farmacia de lângă Piaţa Mare din Suceava.

La Farmalin, de pe Calea Unirii, mai erau câteva cutii, la fel ca şi la Help Net.

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Suceava, Doiniţa Cocriş, a confirmat că „măştile sunt un produs deficitar”, la această oră, că în depozite nu mai sunt măşti de unică folosinţă sau sunt în cantităţi foarte mici şi nu există „nici promisiuni de aprovizionare”.

La toate acestea se adaugă şi creşterea preţului, de la aproximativ 65 de bani la 1 leu sau peste 1 leu/mască.

Deoarece specialiştii recomandă ca în această perioadă de epidemie de gripă să fie purtate măşti în locurile aglomerate, soluţia este ca fiecare să şi le confecţioneze acasă, din pânză sau tifon. Dacă se recurge la această metodă, măştile trebuie schimbate o dată la câteva ore, trebuie bine spălate, fierte şi călcate cu fierul bine încins.

Din farmacii lipseşte şi produsul antiviral Tamiflu, medicamentul fiind dirijat spre spitale, astfel încât vitamina C şi produsele farmaceutice pentru creşterea imunităţii rămân singura alternativă.