Intervențiile de îndepărtare a zăpezii de pe arterele de circulație din municipiul Suceava îi nemulțumesc pe locuitorii unei străzi din cartierul sucevean Ițcani, deoarece, inevitabil, de fiecare dată, ce se îndepărtează de pe carosabil ajunge pe trotuare.

Asta deoarece strada Biruinței, dar și alte artere similare acesteia, sunt destul de înguste și intens circulate pe ambele benzi, încât curățarea lor se face din bordură în bordură. În acest fel, vrând-nevrând, toată zăpada adunată de pe carosabil cu lamele utilajelor de deszăpezire este aruncată pe trotuare, care sunt de asemeni înguste.

De aici și frustrarea celor din zonă, care, învățați să facă treabă și să nu aștepte să vină alții să le dea zăpada de pe trotuare, ies cu lopețile și curăță de fiecare dată când ninge.

„E o veșnică confruntare – noi cu lopata, ei cu utilajele. Dacă noi am curățat cu lopata trotuarul până la dispensarul din cartier, utilajele de deszăpezire de ce trec până în bordură și aruncă toată fleoșcăraia pe trotuar, până în gard, sau chiar pe pereții caselor? În urma lor trotuarul curățat de noi se transformă în patinoar. Nu doar mașinile au prioritate... Noi pe unde să mai circulăm?”, a spus Marius Marițanu, unul dintre locuitorii străzii Biruinței, nemulțumit că munca lor este zădărnicită de intervențiile ulterioare ale utilajelor de deszăpezire.

În condițiile în care implicarea lor în acțiunile de îndepărtare a zăpezii și a poleiului de pe trotuare, facilitând accesul pietonilor, este una care poate fi luată ca exemplu și în alte zone ale orașului, nemulțumirea lor trebuie luată în calcul și de cei care au contract să se ocupe de deszăpezire, pentru a găsi soluții de diminuare a efectelor trecerii utilajelor de deszăpezire pe străzi problematice, cum este Biruinței, Aron Pumnul sau Muncitorului.