Un bărbat care lucra la săpături efectuate în comuna Udești a fost prins, în jurul prânzului, sub un mal de pământ. Săpăturile se desfășurau în apropierea bisericii din comună, iar bărbatul face parte din echipa de muncitori angajați pentru această lucrare. La un moment dat malul de pământ s-a prăbușit, acoperindu-l pe bărbat până în zona pieptului. La fața locului au ajuns pentru intervenție pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Suceava, care au acționat cu autospeciala de descarcerare și o ambulanță SMURD. În urma intervenției, bărbatul, conștient și cooperant, a fost extras, fiindu-i acordate primul ajutor și îngrijiri de către echipajul medical.