Pandemia de coronavirus care deja produce efecte pe toate planurile, la nivel mondial, a impus luarea unor măsuri de urgență și la Suceava.

”Am convocat din nou Comitetul local pentru situații de urgență al Municipiului Suceava, unde au participat ca invitați, pe lângă cei 41 de membri de drept, și reprezentanți ai mallurilor și hypermarketurilor din oraș și, de asemenea, directorii unităților de învățământ și șeful Gării Burdujeni.

Am luat în discuție închiderea creșei din subordinea primăriei, la fel ca unitățile de învățământ, până pe data de 22.03.2020, dezinfecție în unitățile de alimentație publică, măsuri de prevenire a aglomerației la casele de marcat, dezinfecție în școli, materiale igienico-sanitare la grupuri sociale, dezinfecție în piețe, gară, bazar etc.

- limitarea întâlnirilor publice a evenimentelor la care participă mai mult de 100 de persoane în spații închise.
- limitarea accesului în instituțiile publice, accesul fiind permis persoanelor care au urgențe, măsuri ferme pentru limitarea aglomerației la ghișee”, a transmis primarul Sucevei, Ion Lungu.

Măsurile au fost puse în aplicare chiar de joi dimineață, când s-a limitat accesul publicului în sediul Primăriei Suceava, dar și în multe alte instituții.

”Prin aceste măsuri protejăm cetățenii municipiului în ceea ce privește răspândirea virusului și deopotrivă salariații care sunt expuși riscului de a fi contaminați. Mulțumesc pentru participare celor care au fost convocați și în mod special celor care nu sunt membri de drept ai Comitetului local pentru situații de urgență. Suntem în stare de alertă și vom convoca Comitetul pentru situații de urgență oricând va fi nevoie!”, a concluzionat primarul Sucevei.

Setul de măsuri preventive pentru limitarea răspândirii coronavirusului vizează toate unitățile de învățământ, transportul rutier și feroviar de persoane, programele de studii, stagiaturile în spitale, obligații pentru unitățile de alimentație publică, obligații pentru toate instituțiile publice și private.