Junior Achievement (JA) România organizează a treia ediție a competiției „Susțin educația financiară în comunitatea mea”, adresată tuturor liceelor din țară. Competiția se desfășoară până pe 22 mai și are ca scop încurajarea activităților de educație financiară în cadrul școlii.

Potrivit organizatorilor, implicarea liceelor în competiție presupune parcurgerea, de către elevi, a cursului digital ABCdar bancar, prin intermediul căruia aceștia își însușesc noțiuni financiare de bază, într-o experiență de învățare interactivă și individualizată.

Liceele participante pot obține finanțări totale de 30.000 de lei, datorită susținerii Raiffeisen Bank. Aceste finanțări pot fi folosite pentru dotarea și modernizarea spațiilor de învățare. La edițiile anterioare au participat peste 26.000 de elevi din peste 80 localități și au fost premiate 11 licee teoretice și tehnologice din: Botoșani, București, Drăgănești-Olt, Oradea, Piatra-Neamț, Rădăuți, Râmnicu Vâlcea, Sighetu Marmației, Strehaia și Tulcea.

„Oportunitatea de a participa la această competiție a adus un plus de valoare colegiului nostru, prin accesul elevilor la o gamă variată de experiențe de educație financiară. Metodele interactive care stau la baza cursului digital ABCdar bancar au determinat interesul și implicarea elevilor, activându-le dorința de a aplica ceea ce au învățat!”, a declarat Ariadna-Ioana Gavra, profesor coordonator în cadrul Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți, liceul cu cel mai mare număr de elevi participanți la ediția 2019.

Competiția face parte din programul de educație financiară „ABCdar bancar”, dezvoltat de JA România în parteneriat cu Raiffeisen Bank.  Începând cu 2010, acest program a fost parcurs gratuit, la clasă, de 45.000 de liceeni, care au beneficiat de resurse educaționale clasice (fișe și caiete de lucru), dar și de componenta de învățare digitală. Această componentă le oferă elevilor acces la conținuturi video și exerciții cu feedback imediat, care contribuie la dezvoltarea interesului tinerilor față de educația financiară.

Regulamentul competiției și informații suplimentare despre program sunt disponibile pe https://jar.ro/ABCdarBancar.