Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a anunţat că toate investiţiile care nu sunt urgente, precum şi cele care nu au contracte în derulare vor fi suspendate, iar fondurile vor ajunge la spitalul municipal pentru dotarea cu echipamente, materiale şi tehnică medicală. Cătălin Coman a spus că decizia a fost luată în şedinţa de luni a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, care s-a desfăşurat on-line, în cadrul căreia au mai fost luate o serie de măsuri pentru aplicarea Ordonanţei Militare nr. 2 din 21 martie 2020.

Coman a spus că o altă măsură a fost suspendarea obligaţiei achitării plății chiriei pentru terasele şi spațiile închiriate pe domeniul public, activitatea acestora fiind suspendată pe durata stării de urgenţă. „De asemenea, activitatea Bazarului din Fălticeni a fost suspendată, măsură luată încă de duminică, 22 martie, iar ca măsură suplimentară, în sprijinul comercianţilor, a fost suspendată plata chiriei pentru spațiile deținute sau închiriate în bazar”, a spus primarul din Fălticeni.

El a adăugat că toţi operatorii şi agenţii economici din Fălticeni care colectează, manipulează și depozitează materiale, echipamente, indiferent de natura acestora, trebuie să aplice măsurile de protecție și dezinfecție individuală a personalului și să asigurare echipamente specifice, conform măsurilor stabilite în Ordonanțele Militare emise până acum și a măsurilor stabilite de DSP Suceava. Cătălin Coman a adăugat că în Piața Agroalimentară din municipiu se va limita accesul persoanelor, conform regulilor și măsurilor de stabilite cu privire la circulația persoanelor. El a spus că activitatea se restrânge pe întreaga suprafață închisă a pieței, astfel încât numărul tarabelor sau spațiilor destinate vânzării mărfurilor și produselor agroalimentare să se reducă la jumătate, pentru respectarea criteriilor de distanță recomandată privind protecția individuală a cetățenilor.

Primarul din Fălticeni a subliniat faptul că în această perioadă Cantina de Ajutor Social din cadrul primăriei va pregăti hrană rece pentru persoanele defavorizate de pe raza municipiului, care va fi distribuită beneficiarilor o singură dată pe săptămână.  

Cătălin Coman a mai spus că în şedinţa de luni s-a luat decizia ca viceprimarul Constantin Bulaicon să gestioneze activitatea de monitorizare a persoanelor de peste 65 de ani, care nu au susţinători sau alte forme de ajutor, care sunt izolate, pentru a fi sprijinite la nevoie. Coman a declarat că pentru aceasta primăria va aloca suma de 20.000 de lei, din fondul de rezervă, pentru asigurarea nevoilor de asigurare cu alimente, medicamente şi alte necesităţi ale persoanelor în vârstă, singure sau izolate.