O tânără internată cu bebelușul ei în vârstă de 5 luni în Spitalul Județean Suceava ne-a mărturisit telefonic coșmarul prin care trece, într-o secție în care se pare că toate cadrele medicale sunt infectate cu coronavirus și nimeni nu are grijă de copilul ei, la rându-i suspect că este infectat cu COVID-19.  

Tânăra este convinsă că ea și bebelușul ei s-au infectat în Spitalul “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde s-au internat prima oară săptămâna trecută, pe 18 martie. Mama și copilul au fost externați la începutul acestei săptămâni, luni, pe 23 martie, însă starea micuțului s-a înrăutățit, cei doi ajungând din nou la spitalul județean miercuri, 27 martie.

Declarațiile femeii  și plânsele copilului pe tot timpul conversației telefonice îți fac pielea de găină. E un sistem bolnav, virusat, de la un capăt la celălalt. De la pacient, la medic. La autorități.

 

·       “Toți fug de noi, stau și mă rog să vină medici să mi-l consulte”

 

“Am fost internată la Spitalul Județean de pe data de 18 martie până luni, și miercuri (n.r- 27 martie) la ora 3, am fost aduși cu ambulanța, de la ora 3 până astăzi la amiază băiatului nu i-au făcut nimic, are  febră în continuare, și tot așteptăm... Acum i-au pus o perfuzie, au zis că medicii sunt bolnavi, că nu au timp, că n-au nimic și tot așteptăm să facă ceva.

L-au testat de corona aia, încă n-a venit nimic, nu știm nimic, dacă are, dacă avem, dacă n-avem, când am fost băgată în salon aici am fost băgată în salon cu o mămică care n-avea nici un simptom. Mămica s-a speriat, a plecat. Toți fug de noi, stau și mă rog să vină medici să mi-l consulte, a venit un medic, nepediatru, el atât a zis, că el doar atâta poate: să vină să mi-l consulte și să plece.

Nimic nu-i fac, decât perfuzii...scade febra 20 de min, 10 minute și după aia apare înapoi și plânge încontinuu așa. I-au ieșit bube pe tot corpul, pastile de miercuri de la ora 3 până la amiază astăzi i-am dat eu, că n-au avut nimic în spital să-i dea de febră și i-am dat eu, într-adevăr.

I-am dat Panadol, i-am mai dat niște sirop, astăzi mi-au dat paracetamol supozitoare … că nu este.

 

Reporter: Am înțeles că doctorii sunt infectați și nu pot să vină la copil?

 

Da! Da!...aici cu mine sunt. Sunt infectați...au zis că sunt infectați toți, că nu are cine să mi-l controleze și am spus că băiatul meu moare aici pe pat! E vânăt tot.

Stau și mă rog de asistente, am prins o tură azi mai bună și a venit și a pus branulă. Azi-noapte, până la ora 4, l-a învârtit întruna - mâini - picioare, nu i-a găsit vena. Până la urmă, a zis că branula e defectă. Mă punea pe mine să prind leucoplastul de la branulă… (neinteligibil), că ei se plâng că au 100 de mănuși pe mâini și că nu pot să facă o branulă.

Nu mai înțeleg nimic. Pur și simplu copilul ăsta… nu i-au pus azi decât 2 perfuzii...foarte mici perfuziile, nici măcar jumate de soluție nu era.

 

Astăzi (n.r.-ieri), după ce am sunat la Monitorul, a venit un doctor, l-a consultat oleacă de 2 ori la spate, l-a ascultat și la față, a zis că nu e pediatru și că nu poate face mai multe. A zis că de gura lumii vine și mi-l consultă...

 

Reporter: Dar un doctor specialist nu a venit?

 

Nu, un pediatru nu. Tot mă amână că vine, că vine și tot nu vine.

 

Reporter: Aveți idee de unde s-a putut infecta copilul? Spuneți că e suspect de coronavirus…

 

Din Spitalul Județean “Sf Ioan cel Nou” Suceava! Am stat la pediatrie cu el. De acolo. Medicii de la pediatrie, luni dimineață, au avut toți o ședință și au fost toți într-o cameră: ăia infectați cu cei neinfectați. Și am zis că numai de acolo mi-a luat (n.r. -virusul), când au urcat sus la consultație.

 

Reporter: De când era internat?

 

De pe 18 martie, chiar de ziua mea... m-am internat în spital, ... pneumonie i-au găsit. Și după ce l-a consultat, l-a văzut doctorița, infirmierele, coborau jos, aduceau virus de la pacienți, de afară....   A început după 2 zile să facă febră.

 

Reporter: Copilul a fost testat? Când?

 

Copilul a fost testat ieri dimineață (n.r.-miercuri). Așteptăm rezultatele.

I-a făcut numai lui, că au spus că dacă el are, am și eu.

 

Paul CIURARI, Sergiu RUSU