Guvernul a emis o ordonanță de urgență care aduce modificări statutului polițiștilor și militarilor, noutățile esențiale fiind că se întrerup concediile de odihnă și se suspendă prevederile legate de pensionarea anticipată.

Măsura vine după ce în ultimele zile s-au înregistrat destul de multe cazuri de polițiști și alți lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne care au încercat să-și urgenteze ieșirea la pensie.

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat că au fost instituite reglementări care să întărească disciplina ierarhică în cadrul acestor instituţii şi pentru a reglementa situaţia unor angajaţi care trebuie în această perioadă să fie la dispoziţia instituţiilor de ordine şi siguranţă publică, în vederea combaterii efectelor epidemiei cu coronavirus. Toate aceste măsuri sunt pentru asigurarea continuității pe perioada stării de urgență

Legea mai prevede și că detașările se vor face fără acordul angajatului, fapt permis în condiții de stare de urgență.