Prefectura Suceava a informat că a solicitat, vineri, firmei Artex Building, din Arad, 5 corturi tip tunel, adaptate pentru desfășurarea unor activități comune de pre-triaj sau triaj epidemiologic, ce vor fi amplasate la Spitalul Județean Suceava și la cele patru spitale- suport din Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni și Vatra Dornei.

Demersul instituției vine ca urmare a anunțului firmei arădene, care a comunicat că pune la dispoziția autorităților implicate în gestionarea crizei provocate de pandemia cu COVID-19, în comodat cu titlu gratuit, astfel de corturi pentru amplasarea în incinta unităților spitalicești sau ale altor instituții publice de pe teritoriul României, unde acestea sunt necesare.