Forţele de ordine formate din echipaje mixte, cu poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, continuă verificarea la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, a locațiilor de carantinare și a societăților comerciale, precum și escortarea convoaielor și impunerea interdicțiilor pe timpul stării de urgență. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Diana Gășpărel, a informat, vineri, printr-un comunicat de presă, că în cursul zilei de 9 aprilie autorităţile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 3.568 de persoane. De asemenea, 91 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării obligațiilor ce derivă din actele normative adoptate de la începutul stării de urgență.
Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, forţele de ordine au aplicat 154 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 367.500 de lei pentru nerespectarea Ordonanței Militare, respectiv încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor.
Potrivit Dianei Gășpărel, la data de 10 aprilie situația persoanelor aflate în izolare voluntară la domiciliu și/sau carantină la nivelul județului Suceava se prezintă astfel: în izolare voluntară la domiciliu sunt 2.798 de persoane, au ieșit din izolare 8.632 de persoane, în carantină instituționalizată sunt 1.198 de persoane și au încheiat carantina instituționalizată 483 de persoane. La nivelul județului Suceava mai sunt 760 de locuri disponibile pentru carantină instituționalizată.
Comentarii