Implicarea personalului de la Laboratorul de Biologie Moleculară de la Spital ul Județean, dar și a celor care i-au sprijinit cu donații foarte utile în lupta cu pandemia de coronavirus – USV, Arhiepiscopia și Primăria Suceava, au făcut ca la Suceava să se efectueze 250 de teste pe zi (jumătate din capacitatea maximă de la Iași, unde e laboratorul regional), ba mai mult, s-a ajuns la performanța ca rezultatul acestora să fie dat în aceeași zi.

Importanța acestei realizări a echipei de la Suceava a fost remarcată de către primarul Ion Lungu, care și-a exprimat dezaprobarea vizavi de o serie de acuzații publice, nefondate și rău-voitoare, formulate de anumite persoane pe Facebook, fiind denigrată astfel munca și implicarea celor care au pus în funcțiune toate aparaturile și echipamentele donate de mai multe entități.

“Am obligația morală să apăr doctorii de la Laboratorul de Biologie Moleculară, de la Spitalul Județean Suceava, în fața unor acuzații publice  nefondate.

Aceștia au depus un efort deosebit în ultimele 10 zile și au reușit să pună în funcțiune aparatul de testare de la Universitate, echipamentele donate de Arhiepiscopie și aparatul PCR donat de Primăria Suceava, adus din Coreea de Sud.

Astăzi, datorită sacrificiului lor (aceștia lucrează până la epuizare) și  profesionalismului de care au dat dovadă, la Suceava se fac 250 de teste pe zi și începând  din data de 8.04.2020 rezultatele se dau în aceeași zi”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.

Edilul sucevean a dat ca dovadă și un buletin de analiză al unei persoane care a fost depistată pozitiv, a fost internată, tratată, a fost testată din nou, iar acum i-au ieșit 2 rezultate negative și a fost trimisă acasă.
“La Iași, care face testări la coronavirus și pentru celelalte orașe din Moldova, se ajunge la un număr de 500 de teste zilnic. Să nu uităm că până la începutul lunii aprilie nu se făceau teste deloc în Suceava.
Este prea devreme să tragem concluzii, dar cu siguranță aceste testări vor conduce la salvarea de vieți omenești.
Dragi eroi (fără nici un fel de exagerare), aveți  recunoștiința comunității!
Ne plecăm în fața voastră! Vă suntem alături!”, a transmis edilul sucevean, care a fost în postura de a aștepta aproape o săptămână să vină de la Iași rezultatul testului pentru coronavirus, fiind una dintre persoanele care a intrat în contact cu o angajată din primărie, depistată pozitiv, chiar în perioada de început a crizei declanșate la noi de acest temut virus.