Prefectura Suceava a anunţat că nu are competenţe în acordarea de derogări pentru deplasările persoanelor din localităţile carantinate către exterior sau înspre acestea. Prefectul județului, Alexandru Moldovan, a amintit că instituția pe care o conduce a pus la dispoziție o linie dedicată, „Vreaurăspuns”, pentru a răspunde întrebărilor sucevenilor referitoare la modul în care se pot deplasa atât în zona de carantină, în zona de protecție, dar și între cele două zone. Alexandru Moldovan a precizat că de la punerea ei în funcțiune, această linie a înregistrat și soluționat nu mai puțin de 530 de apeluri telefonice. De asemenea au fost transmise 154 de e-mailuri la care s-a răspuns în intervalul asumat de 24 de ore de la primire. Moldovan a arătat că de la începutul funcționării acestei linii au fost recepționate 901 apeluri telefonice și 316 e-mailuri.
„Aducem la cunoștința tuturor cetățenilor județului Suceava că linia dedicată <Vreaurăspuns> este pusă la dispoziția sucevenilor doar pentru clarificări și recomandări cu privire la respectarea prevederilor ordonanțelor militare și ale hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, a declarat prefectul județului.
Alexandru Moldovan a subliniat faptul că instituția pe care o conduce nu are competențe în ceea ce privește acordarea derogărilor pentru circulația înspre și dinspre zona de carantină formată din municipiul Suceava și cele 8 unități administrativ-teritoriale limitrofe.
Moldovan a arătat că solicitările cu titlu excepțional și absolut punctuale pot fi adresate direct Centrului Județean pentru Coordonarea și Conducerea Intervenției (CJCCI) la următoarele date de contact: telefon - 0230.220.103, 0758.232.007, 0758.232.029 sau e-mail cjcci.sv@gmail.com.
Comentarii