Ministerul Educației a emis miercuri un ordin de ministru care cuprinde o serie de măsuri și prevederi pentru desfășurarea procesului de învățare on-line din învățământul preuniversitar.

„Instrucțiunile pentru organizarea sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line” vizează atât elevii, cât și profesorii, diriginții, conducerea școlilor și Inspectoratele școlare.

Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR).

„Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice și al unităților de învățământ la resurse pentru învățarea on-line”, informează Ministerul Educației printr-un comunicat de presă.

De asemenea, Ministerul Educației poate decide, în cazuri justificate, ca evaluarea la anumite discipline să fie realizată on-line.

Cu privire la asigurarea echipamentelor pentru predarea – învățarea online, Ministerul Educației precizează că Inspectoratele școlare, în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale, vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ.

Unitățile de învățământ vor verifica și monitoriza modul în care sunt transpuse în practică activitățile suport pentru învățarea on-line.

Conducerea fiecărei unități de învățământ va sprijini accesul cadrelor didactice la platforme educaționale, iar împreună cu învățătorii, profesorii diriginți și cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activități de învățare on-line pentru fiecare disciplină de studiu.

Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o colecție de resurse necesare pentru învățarea în mediul on-line. În portalul Digital pe educred.ro (https://digital.educred.ro) sunt centralizate platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice.

 

·       Note, doar cu acordul elevilor și profesorilor

 

Documentul elaborat de Ministerul Educației și Cercetării prevede și o serie de activități pe care cadrele didactice trebuie să le desfășoare în cazul suspendării cursurilor în unitățile de învățământ.

De asemenea, la întoarcerea la școală, activitatea din online poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/ tutorelui legal.

„Unitățile de învățământ vor realiza planuri de recuperare și planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activitățile de învățare on-line. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor”, mai transmite Ministerul Educației.