Coordonatorul militar al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, gen. dr. Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a informat, miercuri, în cadrul unei ședințe operative cu administrația județeană, că aproximativ 1.000 de angajați din rândul personalului medical au avut rezultat negativ la testarea pentru COVID-19 și pot reveni la lucru. Conform unui comunicat de presă remis de Prefectura Suceava după ședință, la acest moment unitatea medicală este la 66% din capacitatea medicală, din punct de vedere al resursei umane.

De asemenea, generalul Oprea a anunțat că va introduce un nou standard privind circuitele unui spital județean, pentru unitățile medicale județene. În cadrul ședinței de lucru, coordonatorul militar al spitalului a prezentat conceptul noii secții de Terapie Intensivă pentru Boli Infecțioase, care va fi construită la Spitalul Vechi, dintr-un ansamblu de containere structurat pe două circuite - COVID și non-COVID, cu două garderobe și filtru de acces. Aceasta va permite reluarea activității în ambulatoriu.

Potrivit comunicatului, gen. dr. Ionel Oprea a afirmat că, după finalizarea acestei investiții, Spitalul de Urgență Suceava „va deveni etalon la nivel de țară și se va șterge imaginea formată acum o lună și ceva, imagine care nu este definitorie pentru această unitate medicală”.

Generalul dr. Oprea și col. dr. Daniel Derioiu, managerul interimar al spitalului, au transmis mulțumiri sucevenilor și autorităților județene și locale pentru modul în care au primit echipa medicală militară și și-au exprimat aprecierea față de reacția societății civile, de spiritul de solidaritate de care a dat dovadă.

Ei au primit, la rândul lor, mulțumiri pentru munca depusă în vederea stabilizării situației de la spital, din partea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și a prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan.

La această ședință de lucru au participat atât medicii militari care au asigurat până acum conducerea spitalului, gen. dr. Ionel Oprea și col. dr. Daniel Derioiu, cât și noua echipă managerială, formată din doctorii Anatolii Buzdugan și Valeriu Gavrilovici. Au fost prezenți, de asemenea, administratorul public Irina Vasilciuc, dr. Liviu Trifina, reprezentant al ONG-urilor și mediului de afaceri, și consilierul județean Ioan Bădeliță, președintele Consiliului de Administrație al Spitalul de Urgență Suceava.

Scopul ședinței a fost prezentarea situației existente la spital, la momentul predării managementului medical de către conducerea militară către noua conducere interimară, precum și stabilirea strategiei pentru asigurarea continuității de acțiune.