Alina Mihaela Horeanu, suceveanca acum în vârstă de 34 de ani, nimeni alta decât persoana care a ucis un om de afaceri din Botoșani în cursul anului 2007, a fost eliberată din pușcărie. Judecătoria Gherla a admis propunerea formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Gherla. După ce au analizat actele de la dosar, judecătorii au decis liberarea condiționată a persoanei private de libertate Roșca Mihaela Alina (fostă Horeanu, fostă Stoian). Ea avea de executat o condamnare de 20 de ani de închisoare pentru omor, dar și pentru înșelăciune.

„Din procesul-verbal și caracterizarea anexată, reiese că persoana privată de libertate Roșca Mihaela Alina (fostă Horeanu) se află în Penitenciarul Gherla, unde execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare. Până pe 13 februarie 2020, aceasta a executat 5.529 de zile de închisoare (fiind incluse și zilele în care aceasta a muncit din spatele gratiilor). Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, ea trebuie să execute 3/4 din pedeapsă, adică 5.478 de zile de închisoare. Mai reiese că deținuta a fost sancționată disciplinar o singură dată. Sancțiunea a fost ridicată prin recompensare”, au arătat magistrații de la Judecătoria Gherla în motivarea deciziei de liberare condiționată.

Judecătorii au explicat și motivele pentru care s-a ajuns la această soluție, precum și faptul că au fost îndeplinite toate condițiile legale.

„Pentru rezultate bune, aceasta a fost recompensată de 59 de ori. Față de personalul din penitenciar și față de colegi a manifestat respect. Din textul de lege reiese că pentru a fi liberat condiționat, persoana privată de libertate trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare). Din cele de mai sus reiese că deținuta îndeplinește toate condițiile pentru liberare condiționată, astfel că propunerea comisiei va fi admisă și se va dispune liberarea condiționată a condamnatei pe data rămânerii definitive a sentinței”, se mai arată în motivarea instanței de judecată.

 

·       Filmul unei crime horror

 

Trebuie spus că alături de Alina Mihaela Roșca (fostă Horeanu) a mai fost condamnat la vremea respectivă, tot la 20 de ani de pușcărie, și prietenul de atunci al studentei. Este vorba de un alt sucevean, Vlad Irimia Scurtu. Crima care le-a adus celor doi suceveni condamnarea s-a petrecut în 2007 şi a avut mai multe episoade. Horeanu şi Scurtu au plănuit să-l omoare pe Daniel Mancaş, directorul unei firme din Botoşani cu care fata a avut o relaţie după ce s-au cunoscut pe internet. Potrivit planului, cei doi l-au atras pe Daniel Mancaş la Iaşi, unde l-au omorât cu 33 de lovituri de cuţit, dar şi mai multe lovituri cu o bâtă de baseball. 

Cei doi studenţi au decis să scape de cadavrul lui Daniel Mancaş şi, pentru că nu puteau să facă acest lucru singuri, au mai chemat în ajutor doi prieteni, Daniel Brăescu şi Alexandru Stan, condamnaţi la rândul lor la câte trei ani cu suspendare. Toţi patru au pus cadavrul lui Mancaş în portbagaj şi l-au transportat tocmai în pădurea de la Ilişeşti, pe drumul spre localitatea Ciprian Porumbescu.

Pentru a fi siguri că nimeni nu va găsi corpul neînsufleţit al lui Mancaş, cei patru au cumpărat pământ de flori şi s-au întors la Ilişeşti. Aici au stropit corpul cu trei-patru pungi de clor şi au turnat pământul peste el. La sfârşitul lunii aprilie 2007, poliţiştii au descoperit şi cadavrul, iar autorii faptei au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi.

În afară de condamnarea cu închisoare, Alina Mihaela Horeanu şi Vlad Irimia Scurtu au mai fost obligați de instanțele de judecată să plătească daune de 880.000 lei şi o pensie lunară de 500 de lei celor doi copii ai familiei Mancaş până la împlinirea vârstei majoratului, copii care în 2010 avea 10, respectiv 3 ani. În momentul în care a comis fapta, Alina Horeanu era studentă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Învăţământ la Distanţă. Prietenul ei, Vlad Irimia Scurtu, era student la distanţă la Facultatea de Informatică.