Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat, în ședința de lucru organizată luni, 4 mai, de Prefectura Suceava, avizarea din punct de vedere epidemiologic a redeschiderii traficului de pe artera principală a Sucevei, în fața Spitalului Județean Suceava, dar și repornirea activităților economice, cu predilecție a acelora care sunt specifice acestui sezon.

Au fost consultați pe această temă directorul executiv al DSP Suceava, doctor Manuela Trifan, și managerul interimar al Spitalului Județean, doctorul Anatolii Buzdugan, iar cei doi au răspuns pozitiv, considerând că la momentul actual acest demers este posibil.

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat puncte de vedere tehnice, eventual propuneri alternative de asigurare a unei zone de protecție în jurul spitalului județean, urmând ca, după primirea acestora, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să fie adoptată o hotărâre.